Conștientizare • Acceptare • Integrare • Schimbare

Pe calea autenticitatii

Lucrez cu oameni care simt că trăiesc o viață care nu le mai aparține. Cu oameni care se trezesc dimineața fără să mai știe clar cine sunt, de ce fac ceea ce fac sau încotro se îndreaptă. Lucrez cu cei care simt că există ceva mai profund dincolo de aparențe. Cu oameni care vor să înțeleagă ce se află în spatele reacțiilor, alegerilor, fricilor și tiparelor lor. Mai simplu spus, cu cei care vor să aducă subconștientul în conștient. Sunt utilă oamenilor care trec prin crize, separări, pierderi sau schimbări majore — momente în care tot ce știau despre ei și despre viața lor pare să se clatine. Îi însoțesc pe cei care vor să își conștientizeze valorile, să înțeleagă tiparele repetitive, să transforme traumele și să se apropie de propria lor întregire. Nu lucrez cu oameni care vor doar să „funcționeze mai bine”, ci cu oameni care vor să se întâlnească sincer cu ei înșiși. Sunt potrivită pentru cei care vor să meargă în profunzimea ființei lor și care simt că au nevoie de o abordare dincolo de limitele sistemelor clasice de psihiatrie, psihologie sau psihoterapie. Lucrez intens, structurat și cu atenție la ritmul fiecărui client, concentrându-mă pe ceea ce este pregătit să confrunte în momentul prezent.

Structura bazată pe ritmul propriu Provoc ce e stagnant, catalizez schimbarea
Claritate, rezultate, schimbare vizibila Un spațiu sigur de non-judecata orientat pe rezultate și pe schimbare profunda
Integrarea polarităților Lucrul cu Umbra

Viziunea mea

Cred în capacitatea omului de transformare: nu suntem definiți de personalitatea falsă pe care am construit-o ca să ne simtim în siguranță și putem înțelege rolul ei. Lucrăm cu loialitățile vechi față de familia de origine, cu masca de supraviețuire și cu nevoile profunde care au rămas în umbră nesatisfăcute. Destructurăm mecanismele de adaptare, prin a le onora, a le înțelege și a le schimba rolul. Ulterior, construim o personalitate autentică bazată pe valorile tale profunde și pe un ego matur și sănătos. Revizitam amintirile dureroase, eliberam emotiile blocate și indeplinim nevoile partilor vulnerabile ascunse, inghetate în timp și spațiu, prin a rezolva distresul initial. Practic dam drumul la ce nu mai functioneaza și inlocuim cu ce functioneaza și e în castigul tuturor.

Ce face un alchimist?

„Alchimistul era preocupat de problema modului de implantare a sufletului în corp sau, exprimat în termeni psihologici, cum să aducă inconștientul în realitate sau, dimpotrivă, cum să traducă conținutul inconștient în limbajul conștiinței.” Jung, C. G. (1968). Psihologie și alchimie (R. F. C. Hull, trad.). În H. Read și colab. (ed.), Operele complete ale lui C. G. Jung (vol. 12, ediția a 2-a). Princeton University Press. (Lucrare originală publicată în 1944) Jung explică faptul că, în timp ce creștinismul se concentra în primul rând pe mântuirea sufletului (adesea separându-l de corp), alchimiștii erau profund ocupați de uniunea sufletului și a corpului, de cum să aducă scânteia divină (suflet/spirit) pe deplin în materie (corpul și lumea fizică). Pentru ei, răscumpărarea nu însemna doar evadarea din corp, ci transformarea și spiritualizarea acestuia prin opera alchimică. Aceasta simbolizează procesul psihologic al individuației: integrarea inconștientului (sufletului) cu viața conștientă (corpul) pentru a atinge plenitudinea.

Între sine fals și sine autentic stau loialitățile față de neam

Deseori rămânem loiali oamenilor care ne-au crescut chiar dacă asta ne rănește și chiar dacă nu se mai potrivește cadrului actual în care trăim. Clarificăm tiparele, mecanismele și credințele sinelui fals, recunoaștem și desfacem loialitățile care te țin pe loc din a merge spre un sine autentic și găsim modalitățile de a transformare astfel încât să-ți asumi drumul spre construirea adevăratului eu.

Practică, perseverență, siguranță

Practica și perseverența creează obiceiuri stabile și schimbare de durata pe termen lung. Nu forțăm procesul, provocăm ce nu funcționează și cultivăm pași clari care țin cont de resursele tale. Scopul este o fundatie solida, rezilienta și imputernicire individuala și prin ceilalți.

Notă: Sunt Psiholog holistic și consilier. Nu ofer diagnostice și nu înlocuiesc psihoterapia sau psihiatria. Dacă ești în tratament, munca noastră poate fi una de profunzime, complementară și orientată spre integrare și dezvoltare personală.

Direcții de consiliere

Stabilim obiective, alegem o direcție clară și planuim un mod măsurabil de atingere a succesului.

Identitate falsă și autenticitate

Te ajut să distingi între cine ai învățat să fii și cine ești cu adevărat. Te voi ghida în a te conecta cu copilul tău interior și cu părțile pe care le-ai creat ca să îl protejezi.

conștientizare profundă prin joaca și umor

Valorile tale în relații și limite

Explorăm costurile și beneficiile strategiilor de supraviețuire și construim un nou fel de a fi bazat pe compatibiltate și interdependenta, schimband gandirea dihotomica de la doar eu contez sau doar ceilalți conteaza la și eu și ceilalți conteaza.

claritate, creativitate, solutii de castig castig

Parenting realist

Sprijin pentru părinți epuizați care vor soluții pragmatice, nu idealuri imposibile.

Suport și comunitate

Interdependenta între parti și integrarea lor

Lucrăm cu protectorii și cu părțile vulnerabile prin a le vedea, a le simți, a le auzi și a le recunoaște valoarea astfel încât să le schimbăm rolul și să oferim experienta opusa celei traite în copilărie care va rezulta în vindecare. Rezultatul? o stare de armonie și coeziune interne. Intenția este iubire de sine.

Compasiune, congruenta, integritate

Cum lucrăm

Un proces clar, prin exerciții și întrebări practice, orientat pe ceea ce poți susține acum.

01

Clarificare, identificare resurse și rezistente

Definim temă principală, nevoile tale și ce vrei să obții în mod realist. Descoperim fricile tale și le ingrijim cu blândețe și compasiune.

02

Explorare prin joaca și intelegere

Lucrăm cu protectorii, identificam loialitățile negative și convingerile care îți țin povestea blocată și pe tine în ea.

03

Integrare

Construim pași mici, concreti, cu resursele pe care le ai acum.

Mesaj pentru părinți

Nu ești singur. Nu trebuie să le faci pe toate perfect ca să fii un părinte bun. Copiii au nevoie de părinți fericiți care aleg să își trăiască viață.

Părinții sunt epuizați, iar societatea nu este construită pentru a sprijini familia. De aceea, căutăm soluții reale: oameni care pot completa ceea ce ție îți lipsește.

  • Caută activ sprijin și comunitate.
  • Fă o listă cu ce poți oferi și ce nu poți oferi în relațiile tale.
  • Găsește "bunici împrumutați" sau familii cu care să faci echipă.
  • Nu te învinovăți pentru ceea ce nu poți oferi în acest moment. Dacă am fi fost făcuți pentru a oferi totul, nu am mai avea nevoie de ceilalți.

Idee cheie

Când alegem des și doar ce ne oferă alinare pe termen scurt păstrăm aceleași obiceiuri care ne rănesc și care rănesc pe termen lung. Când alegem ce e inconfortabil pe termen scurt, punem bazele pentru un stil de viață care se simte bine pe termen lung.

” Viața bună este un proces, nu o stare. Este o direcție, nu o destinație.” Carl Rogers

Întrebări de clarificare a obiectivelor și așteptărilor legate de procesul de transformare

Pentru cei care contemplează la a începe o colaborare cu mine.

  1. Ce îmi doresc în acest punct al vieții mele și de ce?
  2. Ce riscuri sunt dispus să îmi asum pentru a obține ce îmi doresc și ce riscuri nu sunt dispus să îmi asum și de ce?
  3. Ce mi-e teamă că voi pierde dacă aleg să merg în direcția a ce-mi doresc?
  4. Ce voi câștiga dacă voi merge în direcția a ceea ce îmi doresc?
  5. Dacă rămân unde sunt, fără să schimb ceva la mine sau la viața mea, unde mă pot vedea peste 5 ani?
  6. Pentru ce sunt dispus să lupt?
  7. Pentru ce anume sunt dispus să sufar?
  8. Ce îmi doresc suficient de mult încât nici o cantitate de eșec nu m-ar putea opri din a merge în direcția lui?
  9. Dacă nu mi-ar fi frică să recunosc față de mine, ce aș recunoaște că vreau cu adevărat?
  10. Ce ascund față de ceilalți și de ce e ascuns?
  11. Ce s-ar întâmpla rău dacă aș alege să fiu fericit?

Durerea și ce să faci cu ea

4 reguli pentru a-ți procesa durerea mai ușor

  1. Încetează să încerci să depășești durerea rapid. Singura cale de ieșire este prin ea — cum a spus Rumi: Leacul pentru durere se află în durere.
  2. Declară înfrângerea sau recunoaște realitatea sentimentelor tale. De exemplu: dacă treci printr-o despărțire, recunoaște că te simți cu inima frântă.
  3. Lasă valurile emoționale să treacă prin tine. Acordă-ți un moment în zi în care poți permite acelor sentimente să-ți cuprindă corpul și să fii complet prezent cu ele.
  4. Găsește sensul pe care îl atribui celor întâmplate. Dacă ai fost înșelat de partener, ce înseamnă asta? Că nu ești suficient de bun? Pune cu blândețe sub semnul întrebării acel sens: ești 100% sigur? Ce alte perspective te fac să te simți mai bine?

Calendarul Tzolkin

260 de zile · 20 sigilii · 13 tonuri

Un spațiu blând pentru reflecție simbolică prin calendarul maya, energia nașterii și direcția zilei.

Kin personal

Descoperă energia nașterii

Următorul pas poate calcula tonul, sigiliul și o interpretare scurtă în română după data nașterii.

Ghidaj zilnic

Energia zilei

Mesajul zilnic poate fi conectat la o bază de date cu interpretări originale.

În pregătire

Citire maya în română

Până conectăm calculatorul, scrie-mi dacă vrei să includem această direcție într-o sesiune.

Cere o citire

Horoscop astral personalizat

Introdu data nașterii și primești un horoscop al zilei personalizat, cu tiraj tarot și energia cărții universale.

Se încarcă energia zilei...
Data nașterii
Ora nașterii (opțional)
:

Acest horoscop este generat de un sistem AI (model de limbaj). Conținutul are scop simbolic și educațional. Nu reprezintă diagnostic, sfat medical, psihoterapie sau recomandare profesională. Interacțiunea cu această funcție înseamnă interacțiunea cu un sistem AI automatizat, nu cu un specialist uman.

Texte pentru reflecție

Idei care invită la conștientizare și la o relație mai blândă cu corpul, parentingul și sensul vieții. Ultimul text apare primul.

Un moment pentru a privi și a reflecta

Conversații, idei și practici blânde la care poți reveni ori de câte ori ai nevoie de un răgaz pentru tine.

Vrei să lucrăm împreună?

Scrie-mi și îți răspund cu detalii despre programare, format și disponibilitate.

Oraș Online

Conținutul este educațional și orientat spre conștientizare. Pentru situații de urgență sau risc imediat, contactează serviciile locale de asistență.